Vitezomani trași pe dreapta

Acțiune rutieră de amploare la sfârșitul săptămânii în tot județul Dolj. Aparatele radar au surprins sute de conducători auto care au apăsat prea tare pedala de accelerație. Polițiștii nu au stat pe gânduri și au întocmit procese verbale tuturor vitezomanilor.

Statisticile evidențiază faptul că în România se circulă în general cu mult peste viteza maximă legală stabilită pe anumite tronsoane de drum. Așa că, periodic la nivelul județului Dolj, polițiștii acționează cu aparatele radar pentru depistarea și sancționarea vitezomanilor.

Polițiștii spun că mai ales în timpul sezonului rece este indicat să circulăm cu viteză redusă pentru evitarea evenimentelor nefericite. Mai mult, trebuie să ținem cont că viteza excesivă este principala cauză de producere a accidentelor cu victime omenești.

Polițiștii vor acționa cu aparatele radar și în perioada următoare, astfel încât, toți șoferii care încalcă reglementările rutiere să fie trași la răspundere.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.