Definitivat cu taxă

Veşti bune pentru cadrele didactice! Acestea vor putea susţine examenul de definitivat şi după trei încercări succesive, dar cu anumite condiţii. Ministerul Educației Naționale a dat posibilitatea organizării unei noi etape de înscrieri, pentru aceştia, în perioada 6-13 februarie. Cei care își depun dosarele în această perioadă vor susține evaluarea în aprilie.

Examenul de definitivat în învăţământ poate fi susţinut şi după trei încercări succesive, cu condiţia ca profesorii în cauză să facă practică pedagogică timp de un an şi să achite o taxă.

Noile modificări legislative aduc sancțiuni pentru cei care din diverse motive sunt eliminați din examen. Aceștia pierd dreptul de a se înscrie la sesiunea următoare, iar sesiunea respectivă este luată în considerare între cele trei sesiuni fără taxă. În schimb, candidații care, din motive obiective, nu pot participa la efectuarea inspecțiilor de specialitate la clasă sau care sunt declarați absenți ori retrași la susținerea probei scrise au dreptul de a se înscrie la examen în sesiunea următoare, nu sunt considerați respinși, iar sesiunea respectivă nu este luată în considerare.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.