„Ghetuța lui Moș Nicolae”

Atelierele de educaţie “Bios-Art” au revenit la Muzeul Olteniei Craiova. De data aceasta a venit rândul preşcolarilor de la grădiniţa “Traian Demetrescu” să participe la atelierele de educaţie animalieră plastică Bios-Art. Însoţiţi de doamnele învăţătoare, copiii au răspuns activ la întrebări şi s-au străduit să realizeze cadouri pentru „Ghetuța lui Moș Nicolae”.

La Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova a avut loc un nou modul din cadrul atelierelor de educaţie animalieră plastică Bios-Art. Înainte de a începe atelierul, micuţii au avut parte de o scurtă prezentare a expoziţiilor din cadrul Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei şi au urmărit filmul „Crăiasa Zăpezii”. Apoi au trecut la măsuţele de lucru, unde îndrumaţi de doamnele învăţătoare, au dat frâu liber imaginaţiei cu gândul la Moş Nicolae.

Manifestarea cultural-educativă s-a dovedit a fi un real succes în rândul preşcolarilor de  la Grădiniţa “Traian Demetrescu”.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.