E-coli, revine în forţă

Situaţie alarmantă în ceea ce priveşte prezenţa bacteriei E-coli. Inspectorii de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară au descoperit E-coli în cele 14 probe prelevate din mai multe magazine, abatoare şi restaurante. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, bacteria este aceeaşi care a provocat moartea mai multor bebeluşi din Argeş, în urmă cu câteva luni.

Bacteria E-coli revine în atenţia inspectorilor Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare. În urma controalelor efectuate în magazine, abatoare, restaurante şi dozatoare de lapte, au fost depistate produse infestate cu această bacterie, respectiv carne tocată, cârnaţi, pastă de mici, telemeaua de oaie şi lapte. Controalele au vizat determinarea prezenţei bacteriei în  produsele alimentare comercializate de agenţii economici. Constatările au dus la concluzia prezenţei E-coli în 14 locaţii din 8 judeţe, între care nu se numără si Doljul. În ultima săptămână inspectorii au prelevat şi analizat un număr de 170 de probe, urmând a face noi constatări. Situaţia este îngrijorătoare şi sub acest aspect Romania este în alertă.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.