Rezultatele Programelor “Rabla”

Dosare acceptate şi respinse în Programul “Rabla” şi “Rabla Plus” 2016. Cele două programe au ca scop scoaterea din circulaţie a autovehiculelor vechi şi uzate şi promovarea vehiculelor nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic.

A fost publicat rezultatul celei de- a doua etape de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice în Programul “Rabla” şi “Rabla Plus”. În cadrul Programului “Rabla” au fost analizate un număr de 180 de dosare, depuse de persoane juridice. Dintre acestea au fost acceptate 114 dosare, pentru un număr de 466 de autovehicule. Totodată, au fost aprobate 6 contestaţii pentru dosarele respinse în prima etapă de evaluare. Pentru Programul “Rabla Plus” au fost analizate un număr de 12 dosare, dintre care au fost acceptate 7, pentru 30 de autovehicule. Listele persoanelor juridice ale căror dosare au fost acceptate sau respinse sunt publicate pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu. Persoanele juridice care au fost acceptate  în aceste programe se pot adresa producătorilor sau dealerilor auto validaţi. Cele care au fost respinse pot depune contestaţii în termen de 5 zile, începând de astăzi. Solicitanţii respinşi au posibilitatea să depună un nou dosar până în data de 21 octombrie 2016 la sediul Administraţiei Fondului de Mediu.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.