La mare cu orice preţ

Număr mare de cereri pentru bilete de tratament şi odihnă. Cele mai multe persoane optează pentru staţiunile de la malul mării, dar pe lista celor mai căutate destinaţii se regăsesc şi staţiunile Amara şi  Herculane. Zilnic, zeci de pensionari se înscriu în audienţă şi încearcă să obțină un bilet de tratament de la „refuzuri“, cum se mai numesc acele bilete pe care primii titulari nu și le ridică de la instituție.

Biletele de tratament acordate prin intermediul caselor teritoriale de pensii continuă să atragă ca un magnet pensionarii, având în vedere că pentru 16 zile într-o stațiune – însemnând cazare, mâncare și proceduri medicale în funcție de afecțiuni – bătrânii achită doar jumătate din propria pensie pe o lună. Într-un an se depun peste 10.000 de cereri de bilete de tratament în Dolj, dar numărul efectiv alocat la nivelul Casei Naționale de Pensii este de aproximativ 8.000 pe an.

Staţiunile de pe litoralul Mării Negre sunt foarte căutate, în special cele care oferă tratament cu nămol. Cererile trebuie depuse la Casa de Pensii cu cel puţin 40 de zile înainte de data la care se solicită biletul.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.