Medicii, la un pas de protest

Medicii vor primi salariile mărite de luna viitoare, când va intra în vigoare noua Lege a salarizării. Tot de la 1 august, medicii ar trebui să semneze un contract separat pentru gărzi, orele de muncă de peste noapte urmând să fie plătite separat şi să conteze la vechimea în muncă. Autorităţile centrale nu au stabilit, însă, cu cât vor fi plătite aceste ore, iar medicii ameninţă că nu vor mai face gărzi de luna viitoare.

Asigurarea gărzilor în spitalele din Oltenia este în pericol de la 1 august. Federaţia Sindicală Hipocrat din România se înâlneşte, mâine cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Principalul punct de discuţie îl constituie propunerile de modificare a actului normativ care reglementează timpii de lucru şi gărzile din unităţile sanitare, care ar trebui să intre în vigoare de la 1 august.

Lipsa măsurilor imediate poate duce la perturbarea activităţii medicale şi la apariţia unor mişcări de protest în toată ţara.

Sindicaliştii atrag atenţia că timpul prea mare de lucru afectează activitatea medicală, aceştia fiind predispuşi din cauza oboselii la malpraxis cu consecinţe grave asupra pacienţilor.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.