Repartizare computerizată la licee

Absolvenţii de gimnaziu aşteaptă cu emoţie rezultatele primei repartizări computerizate. Aceasta a avut loc astăzi, iar absolvenţii vor afla liceul la care au fost declaraţi admişi în cursul zilei de mâine. După introducerea în sistem a elevilor care au promovat evaluarea naţională, pentru fiecare judeţ, se va face o clasificare după ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. A doua repartizare va avea loc pe 28 iulie, iar cea de a treia la începutul lunii septembrie.

 

Astăzi a avut loc prima repartizare computerizată pentru admiterea la licee. Rezultatele repartizării vor fi afişate miercuri. Dosarele de înscriere la liceele la care candidaţii au fost repartizaţi se vor depune în perioada 21 – 29 iulie. Cei care nu vor prinde un loc la licee în această primă etapă, vor fi incluşi într-un nou proces de repartizare pe 28 iulie. Înscrierea în clasa a IX-a în liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere, care este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională, cu o pondere de 75% şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu, cu o pondere de 25%. A doua etapă de admitere în învăţământul liceal de stat pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare, care nu împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016-2017 va începe miercuri 28 iulie. Contestaţiile pentru situaţii speciale vor fi soluţionate de comisia judeţeană de admitere, în perioada 1 – 4 august.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.