Munca în frig, verificată
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a început controalele în judeţ pentru a verifica în ce condiţii muncesc angajaţii a căror activitate presupune expunerea la ger. Potrivit legii, cine munceşte la temperaturi de sub -20 de grade Celsius trebuie să primească din partea angajatorului o jumătate de litru de ceai fierbinte pe zi, echipament de protecţie şi pauze de 15 minute, la fiecare oră, în care să se adăpostească într-un spaţiu încălzit.
Chiar dacă temperaturile de afară nu sunt atât de scăzute încât să intre în vigoare prevederile legale, angajatorii sunt obligaţi să se îngrijească permanent de starea de sănătate a salariaţilor. În cazul în care angajatorii nu-şi îndeplinesc sarcinile, aceştia pot fi sancţionaţi de inspectorii de muncă cu amenzi de până la 7000 de lei.