Ziua Mondială a Inimii

În fiecare an, pe  29 septembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Inimii, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces din lume, anual înregistrându-se 17,3 milioane de decese. Specialiştii preconizează că până în 2030, în lipsa adoptării unor măsuri imediate, se aşteaptă ca 23 de milioane de persoane să moară an de an din cauza afecţiunilor cardiovasculare. Şi în Dolj numărul bolnavilor de inimă este unul semnificativ.

 

În fiecare an mor aproximativ 150.000 de români din cauza bolilor cardiovasculare, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din totalul deceselor. Cu o investiţie de 6 milioane de euro de la bugetul Consiliului Judeţean Dolj, în curtea Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţã Craiova nr. 1 se construieşte un Centru de Chirurgie Cardiovasculară.

 

Specialiştii afirmă că stilul de viaţă poate influenţa starea de sănătate a inimii şi a aparatului cardiocirculator, în sens pozitiv sau negativ. Cei mai importanţi factori de risc pentru bolile cardiovasculare sunt: nivelul ridicat de colesterol şi trigliceride din sânge, hipertensiunea arterială, obezitatea, mai ales tip abdominală, fumatul,si  stilul de viaţă sedentar. Tonifierea organismului cu măcar  o jumătate de oră de mers pe jos în fiecare zi şi cel puţin 15 – 20  de minute de exerciţii fizice reduc riscul bolilor cardiovasculare.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.