Invitație la „Noaptea cercetătorilor”

Evenimentului European “Noaptea Cercetătorilor” va fi marcat vineri, 25 septembrie, pentru al treilea an consecutiv la Universitatea din Craiova. Organizatorul evenimentului, Departamentul de Fizică, invită craioveni de toate vârstele în Holul Central al Universităţii din Craiova pentru a asista la o incursiune în fascinanta lume a experimentelor științifice.

Organizatorii își propun schimbarea percepției publicului larg asupra științei. Fascinantă și complexă, aceasta se va dezvalui vizitatorilor prin experimente la nivel micro şi macroscopic. Se anunță a fi un eveniment captivant și pentru cei mici, care vor fi invitați într-o lume magică a culorii, printre baloane de săpun, ceață carbonică, însoțiți de personaje din desene animate.

Evenimentul este susţinut de către Comisia Europeană prin HORIZON 2020, acţiunea Maria Curie. “Noaptea Cercetătorilor”  se desfăşoară concomitent în peste 300 de oraşe europene şi este cu intrare gratuită. Evenimentul este coordonat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în colaborare cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu precum şi de Institutul de Fizică Atomică şi Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.