Modernizare pe fonduri nerambursabile
Laboratoarele de la Colegiul “Ştefan Odobleja” se află în reparaţii capitale. În cadrul proiectului se realizează refacerea finisajelor exterioare şi interioare, refacerea instalaţiilor sanitare, electrice şi a celor de încălzire. De asemenea, se vor dota laboratoarele şi sălile de clasă. De această lucrare vor beneficia 2.000 de elevi iar în septembrie 2015, 40 de laboratoare vor fii gata.
Colegiul Ștefan Odobleja este liceul pentru care municipalitatea craioveană a obținut fonduri pentru reabilitare cu ajutorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Pentru terminarea lucrărilor de modernizare, conducerea instituţiei de învăţământ mai are nevoie de fonduri din partea municipalităţii.
Laboratoarele Colegiului “Ştefan Odobleja” din Craiova sunt reabilitate cu fonduri europene printr-un proiect POR de peste 2,7 milioane de euro.