Controale ITM

Fenomenul „muncii la gri”, deşi implică atât avantaje cât şi riscuri pentru angajatori, este un compromis, acceptat cu uşurinţă şi de angajaţi. Datorită nivelului ridicat al taxelor sociale impuse de legislaţia în vigoare, fenomenul muncii “la gri” este greu de diminuat. Pentru o ameliorare a situaţiei, inspectorii ITM vor face controale în următoarea perioadă.

Una dintre noile practici folosite de firme este modificarea timpului de lucru în acte. Mai există însă şi alte metode prin care angajaţii sunt înşelaţi. Unele firme mici evidenţiază în REVISAL contractele de muncă, deci le înregistrează, dar nu plătesc la Fisc dările către stat şi nu îi evidenţiază pe angajaţi în declaraţiile către Finanţe. În general, astfel de societăţi mici fac aceste lucruri pentru a fenta controalele ITM axate pe munca fără forme legale.

Inspectorii muncii au dreptul legal de a controla modul în care drepturile salariale sunt acordate. În cazul în care, cu ocazia unui control, aceştia descoperă că salariile menţionate în contract sunt mai mici decât cele efectiv acordate, inspectorii ar putea obliga angajatorii, ca într-o perioadă de timp determinată, să modifice contractele de munca pentru a reflecta salariul real.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.