Alimente din bugetul local

Primăria municipiului Craiova începe vineri distribuirea pachetelor cu alimente oferite din fondurile bugetului local. Beneficiarii acestor ajutoare alimentare sunt mai multe categorii de persoane aflate în situaţii de risc social din Craiova. Distribuirea alimentelor se face în sala de sport din incinta Şcolii nr. 32 – Alexandru Macedonski din Craiova.
Este al doilea an consecutiv în care Primăria Craiova acordă ajutoare de la bugetul local persoanelor aflate în situaţii de risc social. Anul acesta vor primi ajutoare 17.545 de persoane dintre care peste 8.000 de pensionari care au pensia sub 500 lei pe luna şi aproape 5.500 de persoane cu dizabilităţi.
Distribuirea alimentelor se face în sala de sport din incinta Şcolii nr. 32 – Alexandru Macedonski din Craiova, de luni până sâmbătă, între orele 8:00 şi 16:30.
Maine sunt asteptate persoanele al caror nume de familie incepe cu A,B si C.
Consultarea tabelelor cu persoanele care beneficiază de aceste produse alimentare se poate face la sediul Primăriei Municipiului Craiova, precum şi la depozitul de distribuire.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.