Concurs interjudetean de chimie

Departamentul de Chimie din cadrul Facultăţii de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii, Fundaţia „I. G. Murgulescu” şi Societatea de Chimie au organizat prima ediţie a Concursului Interjudeţean de Chimie “I.G. Murgulescu”. Evenimentul beneficiază de sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene din patru județe ale Regiunii Sud-Vest Oltenia (Dolj, Olt, Mehedinți și Vâlcea), în temeiul protocoalelor de colaborare încheiate între acestea și Universitatea din Craiova la începutul acestui an.
În competiţie sunt înscrise 13 echipe de elevi din judeţele Dolj şi Olt. Adolescenţii participanţi sunt finalişti ai etapei judeţene a Concursului de Chimie “I.G. Murgulescu”. Elevii au  susţinut o probă teoretică cu o durată de două ore şi o probă practică.
Concursul este organizat în vederea atragerii elevilor, cu înclinaţii şi aptitudini pentru studiul chimiei, la Universitatea din Craiova şi informarea acestora cu privire la oferta educaţională a Departamentului de Chimie. Toţi participanţii vor primi diplome, iar cei care se vor clasa pe primele locuri şi care vor să urmeze cursurile universitare în domeniul Chimiei la Universitatea din Craiova sunt scutiţi de taxa de înscriere la concursul de admitere organizat de Departamentul de Chimie, indiferent de anul în care vor avea examenul de admitere.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.