Cultura minoritatilor promovata

În Aula Magna a Facultății de Drept și Stiințe Sociale din Craiova, a avut  loc primul workshop cultural din cadrul proiectului “Revitalizarea și promovarea patrimoniului cultural al minorităților din Oltenia în contextul diversității culturale”. Obiectivul principal îl constituie promovarea istoriei culturale a minorităților entice din  regiunea Oltenia în rândul  publicului  larg  și  evidențierea  rolului  pe  care  l-au  avut  și  îl  au minorităţile etnice asupra climatului socio-cultural din Oltenia.
Universitatea din Craiova prin Facultatea de Litere în parteneriat cu Institutul de Etnografie și Folclor ”Constantin Brăiloiu” al Academiei Române și Institutul Norvegian de Teologie din Oslo, Norvegia implementează  în  perioada  2014-2015 proiectul “Revitalizarea și promovarea patrimoniului cultural al minorităților din Oltenia în contextul diversității culturale”. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.
Promovarea elementelor de specificitate ale culturii minorităților din România și Norvegia este principalul obiectiv al proiectului. La eveniment au participat – Asociația Liga culturală a albanezilor, reprezentanţi ai comunităţilor bulgară, elenă şi evreilor şi Asociația  macedonenilor din România.
Fiecare comunitate prezentă a susţinut un moment artistic prin care au arătat elemente definitorii din cultura lor.
Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi comunitățile minorităților etnice și studenții voluntari, care sunt încurajați să devină promotori în acest circuit cultural.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.