Oaspete de seama la UCV

Bucurie, tinereţe, culoare şi delicii culinare în holul central al Universităţii din Craiova. Cel mai aşteptat şi mai gustat eveniment al Zilelor Francofoniei la Craiova, Picnicul poetic francofon Haikunoi, s-a desfăşurat în prezenţa Excelenţei Sale, d-na Joanne LEMAY, Ambasador al Canadei la Bucureşti.
Universitatea din Craiova prin Lectoratul Francez şi Departamentul de Limbi Romanice şi Clasice a organizat, în cadrul zilelor dedicate Francofoniei 2015, Picnicul poetic francofon Haikunoi. Invitatul special al acestui eveniment a fost Excelenţa Sa, d-na Joanne LEMAY, Ambasador al Canadei la Bucureşti.
“Mă bucur foarte mult să mă aflu aici, la această frumoasă Universitate. Multumesc conducerii Universităţii din Craiova şi Lectoratului Francez pentru implicarea activă în sprijinirea Francofoniei. Salut initiativa rectorului Uniersităţii de a înfiinţa un liceu cu predare în limba franceză, initiativă care va consolida poziţia limbii franceze în regiune”, a adaugat Joanne LEMAY, Ambasador al Canadei la Bucureşti.
După alocuţiunile care au deschis oficial “Picnicul poetic francofon Haikunoi”, delicatesele frantuzeşti, gătite cu rabdare şi pasiune de profesori şi studenti ai Facultăţii de Litere, au căptat toată atenţia participanţilor.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.